CUCÚTĂ, cucute, s.f. Plantă erbacee otrăvitoare din familia umbeliferelor, cu miros caracteristic, cu frunze mari, flori albe şi fructe brune-verzui, întrebuinţată ca medicament; dudău, buciniş (Conium maculatum). ♢ Expr. (Fam.) Doar n-am băut cucută (ca să...) = doar n-am înnebunit (ca să...). ♢ Compuse: cucută-de-apă = plantă erbacee de apă, cu flori albe dispuse în formă de umbrelă (Cicuta virosa); cucută-de-pădure = plantă erbacee cu frunze ascuţite şi flori albe (Galium schultesii). – Lat. *cucuta (= cicuta).

CUCÚTĂ s. (BOT.) 1. (Conium maculatum) (pop.) dudău, (reg.) buciniş, barba-călugărului. 2. cucută-de-apă (Cicuta virosa) = cucută-mică, (reg.) buciniş-de-apă, buciniş-de-baltă, cucută-înveninată; cucuta-de-pădure (Galium schultesii) = (Bucov.) sămcuţă; cucută-mică v. cucută-de-apă.

cucútă s. f., pl. cucúte

CUCÚT//Ă ~e f. Plantă erbacee din familia umbeliformelor, cu rădăcina şi fructele toxice, folosită în farmaceutică. /<lat. cucuta