CUIB, cuiburi, s.n. 1. Culcuş făcut de păsări, de unele mamifere etc. pentru a se adăposti, pentru a depune ouăle, a cloci şi a scoate pui. 2. Fig. Locuinţă, sălaş; reşedinţă. 3. Fig. (Peior.; urmat de determinări) Loc (ascuns) unde se ticluieşte şi de unde se propagă o acţiune potrivnică, duşmănoasă intereselor unei colectivităţi. ♦ Focar. 4. (În sintagma) Cuibul albinelor = fagurii ocupaţi cu puiet şi cu hrană, în care trăieşte şi se dezvoltă familia de albine. 5. Groapă mică făcută în pământ, în care se seamănă legume sau cereale. ♦ Muşuroi de pământ făcut, prin prăşit, în jurul firelor de porumb, de cartofi etc. ♦ Spaţiu restrâns în care se dezvoltă o îngrămădire de plante de acelaşi fel. Cuib de lăcrimioare. 6. Mulţime de fermenţi de acelaşi fel care provoacă înăcrirea vinului, a borşului, a laptelui etc. 7. Loc adăpostit care asigură unei arme automate condiţii bune de tragere. ♢ Cuibul corbului = post de observaţie situat în vârful catargului la anumite nave (de pescuit, de război etc.), în care stă marinarul de veghe. – Lat. *cubium.

CUIB s. v. adăpost, aşezare, casă, cămin, domiciliu, locuinţă, sălaş.

CUIB s. 1. v. vizuină. 2. v. cuibar. 3. (AGRIC.) muşuroi. (~ făcut la baza tulpinii porumbului, la prăşit.) 4. v. maia.

cuib s. n., pl. cúiburi

CUIB ~uri n. 1) Culcuş pe care şi-l fac păsările pentru a depune ouă şi a scoate pui. 2) fig. Casa, încăpere în care trăieşte cineva; locuinţă. ♢ A-şi face ~ a-şi face casă; a se stabili cu traiul. 3) fig. depr. Loc unde se unelteşte ceva. ~ de tâlhari. 4) Groapă mică în pământ în care se seamănă legume sau alte plante. ~ de cartofi. 5) Muşuroi care se face cu sapa la rădăcina unor cereale (porumb, floarea-soarelui, etc.). 6) Grup de fer-menţi care produc acrirea laptelui, oţetului, a borşului. 7) Parte dintr-un minereu în care sunt concentrate minereuri folositoare. 8): ~ de mitralieră (de armă automată, de foc) loc adăpostit şi amenajat pentru tragere. 9): ~ fosilifer îngrămădire de animale şi plante fosile. [Monosilabic] /<lat. cubium