CUIBĂRÍ, cuibăresc, vb. IV. 1. Refl. (Despre păsări) A-şi face cuibul undeva; a-şi face loc în cuibar. ♦ Fig. (Despre oameni şi despre animale) A se aşeza cât mai bine într-un loc; a se ghemui. ♦ Fig. A se adăposti. ♦ Fig. A se aciua, a se pripăşi. 2. Tranz. (Rar) A aşeza găinile în cuibar. 3. Tranz. A muşuroi porumbul, cartofii etc. – Din cuibar.

CUIBĂRÍ vb. v. pripăşi.

cuibărí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. cuibărésc, imperf. 3 sg. cuibăreá; conj. prez. 3 sg. şi pl. cuibăreáscă

A SE CUIBĂR//Í mă ~ésc intranz. 1) (despre păsări) A-şi face cuib. 2) (despre păsări) A-şi face loc în cuibar; a se aşeza în cuib. 3) fig. (despre fiinţe) A se instala cât mai comod. 4) fig. (despre fiinţe pribege) A-şi găsi adăpost; a se aciua; a se oploşi; a se pripăşi; a se adăposti. /cuib + suf. ~ări

A CUIBĂR//Í ~ésc 1. tranz. (unele plante, mai ales cartoful, porumbul) A înconjura cu pământ la rădăcină (asemenea unui cuib) pentru a favoriza dezvoltarea; a muşuroi. 2. intranz. (despre păsări) A face cuib (şi a scoate pui). Pescăruşul cuibăreşte pe stânci. /cuib + suf. ~ări