CULÉGE, culég, vb. III. Tranz. 1. A aduna, a strânge cereale, fructe, flori etc. ♢ Expr. A culege (pe cineva) de pe drumuri = a ajuta pe cineva căzut în mizerie, oferindu-i mijloace de trai şi adăpost. ♦ Fig. A dobândi, a obţine, a căpăta. A culege aplauze. 2. A ridica, a strânge ceva de pe jos. 3. A aduna laolaltă; a colecţiona. ♢ Expr. Alege până culege, se spune despre cineva foarte pretenţios, care, tot alegând, rămâne cu partea cea mai proastă. 4. A aduna din casete literele necesare şi a le aşeza în culegar; a zeţui. ♢ Maşină de cules = maşină cu ajutorul căreia se execută operaţiile de culegere şi de turnat litere (monotip) sau rânduri (linotip). [Perf. s. culeséi, part. cules] – Lat. colligere.

CULÉGE vb. 1. v. recolta. 2. a rupe. (A ~ câteva flori.) 3. v. ridica. 4. v. aduna. 5. (TIPOGR.) a compune, a zeţui. (~ materialal de tipărit.)

culége vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. culég, 1 pl. culégem, perf. s. 1 sg. culeséi, 1 pl. culéserăm; part. culés

A CULÉGE culég tranz. 1) (legume, fructe, flori etc.) A strânge, rupând de pe tulpină sau de pe ramuri. ♢ ~ de pe drumuri (pe cineva) a scoate pe cineva dintr-o stare de mizerie, oferindu-i mijloace de trai. 2) fig. A obţine în urma unui efort; a dobândi; a căpăta. ~ multe laude. 3) A aduce, din mai multe părţi, punând laolaltă; a aduna; a strânge. ~ pietricele de pe malul mării. 4) tipogr. (texte) A pregăti pentru tipar, alegând caracterele tipografice şi aşezându-le în culegar; a zeţui. /<lat. colligere