CULT¹, culte, s.n. 1. Omagiu care se aduce divinităţii prin acte religioase; manifestare a sentimentului religios prin rugăciuni şi prin acte rituale; totalitatea ritualurilor unei religii. 2. Sentiment exagerat de admiraţie, de respect, de veneraţie, de adoraţie faţă de cineva sau de ceva. 3. Religie, confesiune. – Din fr. culte, lat. cultus.

CULT², -Ă, culţi, -te, adj. 1. Care are un nivel înalt de cultură şi de cunoştinţe; instruit. 2. (Despre manifestări ale oamenilor) De care dă dovadă omul cult (1); care are caracter savant, cărturăresc. 3. (În opoziţie cu popular; despre muzică, poezie, literatură etc.) Creat de un autor instruit. – Din lat. cultus.

Cult ≠ incult, necult, înapoiat, necioplit, necultivat

CULT s. 1. (BIS.) confesiune, credinţă, religie, rit, (pop.) lege. (E de ~ ortodox.) 2. v. veneraţie.

CULT s. v. crez.

CULT adj. 1. citit, cultivat, educat, instruit, învăţat, (rar) şcolit, (înv.) pedepsit, politicit, spudaxit, sufletesc. (Tânăr ~.) 2. v. livresc. (Formaţie lexicală ~.)

cult adj. m., pl. culţi; f. sg. cúltă, pl. cúlte

cult s. n., pl. cúlte

CULT² ~e n. 1) Formă a conştiinţei sociale în care realitatea este reflectată şi interpretată ca fiind independentă de forţe şi fiinţe supranaturale; confesiune; credinţă; religie. 2) Totalitate a ritualurilor unei religii. 3) fig. Sentiment de admiraţie, de dragoste faţă de cineva sau de ceva. /<lat. cultus

CULT¹ ~tă (~ţi, ~te) Care are un înalt nivel de cultură. Om ~. /<lat. cultus

cult nu secta! urmasi ai Lui Cristos, care practica botezul nou-testamental la persoanele mature (constiente) de starea lor spirituala.

CULT, -Ă adj. Cu un nivel înalt de cunoştinţe, de cultură; învăţat, instruit. [< lat. cultus].

CULT s.n. 1. Adorare mistică a unor fiinţe reale sau fantastice ori a unor idei abstracte; act religios făcut în cinstea unei divinităţi. ♦ Totalitatea ritualurilor unei religii. 2. Religie, confesiune. 3. Sentiment de admiraţie, de respect, de dragoste profundă pentru cineva sau ceva. [Pl. -te, -turi. / < fr. culte, cf. lat. cultus].