CULTIVÁ, cultív, vb. I. 1. Tranz. A lucra pământul spre a-l face să dea roade. ♦ A semăna plante; a îngriji şi a recolta plante agricole. 2. Tranz. Fig. A se ocupa cu râvnă de ceva; a face să crească, să se dezvolte. ♦ A căuta să câştige sau să menţină prietenia, bunăvoinţa, încrederea cuiva. 3. Refl. şi tranz. A (se) instrui. – Din fr. cultiver, lat. cultivare.

CULTIVÁ vb. 1. a lucra. (~ pământul.) 2. a creşte. (~ plante.) 3. a practica. (~ pamfletul.) 4. v. in-strui. 5. v. civiliza.

cultivá vb., ind. prez. 1 sg. cultív, 3 sg. şi pl. cultívă; conj. prez. 3 sg. şi pl. cultíve

A SE CULTIVÁ mă cultív intranz. A deveni cult; a-şi îmbogăţi cunoştinţele; a se instrui. /<fr. cultiver, lat. cultivare

A CULTIVÁ² cultív tranz. 1) A face să se cultive; a instrui. 2) (sentimente, relaţii etc.) A consolida în mod sistematic; a inspira cu regularitate. 3) (spiritul, gustul, memoria) A dezvolta prin lectură sau prin experienţă. /<fr. cultiver, lat. cultivare

A CULTIVÁ¹ cultív tranz. 1) (pământ) A lucra pentru a produce plante folositoare. 2) (plante agricole) A semăna, a îngriji şi a recolta (în vederea obţinerii unui venit). /<fr. cultiver, lat. cultivare

CULTIVÁ vb. I. tr. A lucra pământul pentru a-l face să rodească. ♦ A semăna şi a îngriji plante. 2. tr. (fig.) A se ocupa intens de ceva; a citi cu pasiune un scriitor, o operă. 3. refl., tr. A (se) instrui, a (se) educa. [P.i. cultív, var. cultivi vb. IV. / < fr. cultiver].