CUMINECĂTÚRĂ, cuminecături, s.f. (În practicile religiei creştine) Ritual care constituie una dintre cele şapte taine şi care constă în gustarea de către credincioşi a vinului şi a pâinii sfinţite de preot, simbol al sângelui şi trupului lui Hristos; euharistie, împărtăşanie, grijanie. ♦ (Concr.) Vinul şi pâinea care servesc în acest scop. – Cumineca + suf. -ătură.

CUMINECĂTÚRĂ s. v. împărtăşanie.

cuminecătúră s. f., g.-d. art. cuminecătúrii; pl. cuminecătúri

CUMINECĂTÚR//Ă ~i f. 1) Ritual creştin care constă în gustarea de către credincioşi a pâinii şi a vinului sfinţite de preot, simbolizând trupul şi sângele lui Isus Hristos; împărtăşanie; grijanie. 2) Vinul şi pâinea sfinţite în acest scop; împărtăşanie. /a cuminica + suf. ~ătură