CÚMPĂT, s.n. 1. Echilibru sufletesc, judecată dreaptă, stăpânire de sine; cumpătare. 2. (Rar) încercare grea la care este supus cineva. 3. (Înv.; în expr.) Pe sub cumpăt = pe ascuns; cu vicleşug. – Lat. compitus (= computus „socoteală“).

CÚMPĂT s. v. dietă, regim.

CÚMPĂT s. 1. calm, fire, stăpânire, (înv.) stăpânie, (fig.) sânge rece, (rar fig.) răceală. (Nu-ţi pierde ~ul.) 2. v. chibzuială.

cúmpăt s. n.

CÚMPĂT n. Stăpânire de sine; echilibru sufletesc; sânge rece. ♢ A-şi pierde ~ul a se pierde cu firea. A-şi ţine ~ul a-şi păstra sângele rece. /<lat. compitus