CUNOÁŞTERE, cunoaşteri, s.f. Acţiunea de a cunoaşte şi rezultatul ei. 1. Reflectare în conştiinţă a realităţii existente independent de subiectul cunoscător. ♢ Teoria cunoaşterii = ramură a filosofiei care studiază posibilitatea, izvoarele, formele şi legităţile cunoaşterii; gnoseologie. 2. Faptul de a poseda cunoştinţe, informaţii, date asupra unui subiect, asupra unei probleme; cunoştinţă (1). – V. cunoaşte.

Cunoaştere ≠ necunoaştere, neştiinţă

CUNOÁŞTERE s. 1. înţelegere, percepţie, pricepere. (Proces de ~.) 2. (înv.) ştiinţă, ştire, ştiutură. (~ lucrurilor.) 3. pricepere, stăpânire. (~ mai multor meserii.) 4. posedare, stăpânire. (~ mai multor limbi.)

cunoáştere s. f., g.-d. art. cunoáşterii; pl. cunoáşteri