CURBÁ, curbez, vb. I. Tranz. şi refl. A (se) face curb (I), a (se) încovoia, a (se) îndoi, a (se) arcui. – Din fr. courber.

CURBĂ, curbe, s.f. – V. curb (II) [DEX'98]

CÚRBĂ s. 1. v. cotitură. 2. cotitură, viraj. (La ~ lasă vehiculul în viteză redusă.) 3. (GEOGR.) curbă batimetrică = izobată; curbă de nivel = izohipsă.

CURBÁ vb. 1. v. încovoia. 2. v. apleca. 3. v. îndoi. 4. a (se) frânge, a (se) îndoi. (S-a ~ de mijloc.)

curbá vb., ind. prez. 1 sg. curbéz, 3 sg. şi pl. curbeáză

cúrbă s. f., g.-d. art. cúrbei; pl. cúrbe

CÚRB//Ă ~e f. 1) Linie în formă de arc; linie arcuită. 2) Linie care reprezintă grafic fazele succesive, variabile, caracteristice unui fenomen. 3) Cotitură în formă de arc (a unui râu, a unui drum). ♢ A lua ~a a face un viraj. ~ de nivel curbă care uneşte pe o hartă punctele aflate la aceeaşi altitudine. /<fr. courbe

A SE CURB//Á mă ~éz intranz. A căpăta formă de curbă; a se arcui; a se cambra; a se coroia; a se încovoia. /<fr. courber

A CURB//Á ~éz tranz. A face să se curbeze; a arcui; a coroia; a încovoia; a cambra. /<fr. courber

CÚRBĂ s.f. 1. Linie care reprezintă grafic o relaţie între două mărimi variabile. ♦ Cotitură în formă de arc. ♢ (Despre vehicule) A lua curba = a vira. 2. Linie care descrie grafic fazele succesive ale variaţiilor unui fenomen. 3. Curbă de nivel = linie care uneşte punctele de egală altitudine ale pământului. [< fr. courbe].

CURBÁ vb. I. tr., refl. A (se) face curb; a (se) arcui, a (se) îndoi. [< fr. courber].