DĂINUÍ, dăinuiesc, vb. IV. Intranz. 1. (La pers. 3) A continua să existe, să se menţină; a ţine, a dura, a persista. 2. (Rar; despre fiinţe) A trăi, a exista. [Prez. ind. şi: dắinui] – Din scr. danovati.

A dăinui ≠ a dispera, a pieri

DĂINUÍ vb. v. exista, fi, trăi, vieţui.

DĂINUÍ vb. 1. a dura, a exista, a fi, a se menţine, a se păstra, a se perpetua, a persista, a rămâne, a trăi, a ţine, (rar) a subzista, (înv.) a locui, a petrece, a sta, a via. (Cât va ~ lumea şi pământul.) 2. v. menţine.

dăinuí vb. (sil. -dăi-), ind. prez. 1 sg. dăinuiésc/dăinui, imperf. 3 sg. dăinuiá; conj. prez. 3 sg. şi pl. dăinuiáscă/dăinuie

A DĂINU//Í ~iésc intranz. 1) A-şi perpetua existenţa; a continua să fie; a dura; a stărui; a persista. 2) rar (despre fiinţe) A se mai afla în viaţă; a vieţui; a trăi; a exista. [Sil. dăi-nu-i] /<sl. dano vati