DATORÁ, datorez, vb. I. 1. Tranz. A avea de plătit cuiva o sumă de bani sau, p. ext., altceva; a fi dator cuiva ceva. 2. Tranz. A avea o datorie morală sau legală faţă de cineva, a-i fi îndatorat pentru ceva; a fi obligat la ceva faţă de cineva. 3. Refl. A avea drept cauză. [Var.: datorí vb. IV] – Din dator.

datorá/datorí vb., ind. prez. 1 sg. datoréz/datorésc, 3 sg. şi pl. datoreáză/ 3 sg. datoréşte, imperf. 3 sg. datorá/datoreá; conj. prez. 3 sg. şi pl. datoréze/datoreáscă; ger. datorând/datorínd

datorá/datorí vb., ind. prez. 1 sg. datoréz/datorésc, 3 sg. şi pl. datoreáză/ 3 sg. datoréşte, imperf. 3 sg. datorá/datoreá; conj. prez. 3 sg. şi pl. datoréze/datoreáscă; ger. datorând/datorínd

A SE DATOR//Á se ~eáză intranz. A avea drept cauză; a fi urmarea. Succesul său se ~ează hazardului. [ Var. a se datori] /Din dator

A DATOR//Á ~éz tranz. 1) A avea de restituit (cuiva). 2) A avea în posesie purtând obligaţia morală de recunoştinţă (cuiva). ~ cuiva viaţa. [Var. a datori] /Din dator