DEŞELÁ¹, deşél, vb. I. Tranz. A îndoi, a vătăma, a frânge spinarea unui animal sau, p.ext., a unui om cu poveri ori cu eforturi prea mari sau cu lovituri puternice; a speti. ♢ Refl. S-a deşelat de atâta cărătură. – Des¹- + şale.

DEŞELÁ² vb. I. v. deşeua.

DEŞELÁ vb. a istovi, a speti, (Munt. şi Transilv.) a dăula, (fig.) a deznoda. (A ~ un cal.)

deşelá (a frânge spinarea, a speti, a scoate şaua) vb., ind. prez. 1 sg. deşél, 3 sg. şi pl. deşálă; conj. prez. 3 sg. şi pl. deşéle; ger. deşelând; part. deşelát

A SE DEŞELÁ mă deşél intranz. (despre persoane sau animale de tracţiune) A-şi vătăma şalele din cauza unor eforturi excesive; a se speti. /des- + şale

A DEŞELÁ deşél tranz. (persoane sau animale de tracţiune) A face să se deşele; a speti. /des- + şale