DEŞIRÁ, deşir, vb. I. Refl. 1. (Despre obiecte înşirate pe aţă, în special despre mărgele) A ieşi de pe aţa pe care au fost înşirate (adesea căzând şi împrăştiindu-se). ♢ Tranz. Deşiră mărgele. 2. (Despre aţa înfăşurată pe ghem sau despre gheme) A se desfăşura într-un fir lung continuu. ♢ Tranz. Deşiră aţă de pe ghem. 3. (Despre împletituri sau obiecte împletite) A se desface, a se destrăma. ♢ Tranz. A deşirat dantela. 4. Fig. (Despre oameni sau corpul omenesc) A se destinde (2) în toată lungimea lui. 5. Fig. (Rar; despre locuri şi peisaje din natură) A se desfăşura în faţă privitorului. – Lat. diserrare. Cf. ş i r.

A (se) deşira ≠ a (se) înşira

A deşira ≠ a înşira

DEŞIRÁ vb. 1. (pop.) a (se) desfira. (Aţa se ~ de pe mosor.) 2. v. destrăma.

deşirá vb., ind. prez. 1 sg. deşír, 3 sg. şi pl. deşíră

A SE DEŞIRÁ mă deşír intranz. 1) (despre obiecte înşirate pe aţă, mai ales despre mărgele) A ieşi de pe aţă (împrăştiindu-se). 2) (despre gheme sau aţă înfăşurată pe ghem) A se desface într-un fir lung şi continuu; a se desfăşura. 3) (despre obiecte împletite) A se desface, îndepărtându-se fir de fir; a se răsfira. 4) fig. (despre persoane) A se întinde în toată lungimea. /<lat. diserrare

A DEŞIRÁ deşír tranz. A face să se deşire. /<lat. diserrare