DEŞTÉPT, -EÁPTĂ, deştepţi, -te, adj. 1. Care nu doarme; treaz. ♦ Trezit din letargie, dintr-o stare de amorţeală. 2. (Adesea substantivat) Care înţelege cu uşurinţă şi exact ceea ce citeşte, aude, vede; ager la minte, inteligent. ♦ (Fam.) Şiret, viclean, şmecher. – Lat. de-excitus.

Deştept ≠ adormit, bleg, chiomb, mărginit, nătâng, nătărău, năuc, neghiob, nerod, prost, prostănac, redus, tâmp, tont, zevzec, nepriceput

DEŞTÉPT adj. 1. v. treaz. 2. v. sculat. 3. v. inteligent. 4. v. spiritual. 5. abil, dibaci, ingenios, iscusit, isteţ, îndemânatic, meşter, priceput, (pop.) mehenghi, (înv. şi reg.) pricopsit, (prin Transilv.) prinzaci, (înv.) meşteşugăreţ, practic, (fam. fig.) breaz. (Om ~.) 6. chibzuit, cuminte, inteligent, înţelept. (O faptă ĕaptă.)

deştépt adj. m., pl. deştépţi; f. sg. deşteáptă, pl. deştépte

DEŞT//ÉPT ~eáptă (~épţi, ~épte) 1) şi substantival Care vădeşte deşteptăciune; cu capacităţi intelectuale deosebite; inteligent. 2) iron. Care se orientează cu pricepere în orice situaţie, trăgând foloase; hâtru; viclean; şiret; şmecher. 3) rar Care nu doarme; treaz. /<lat. deexcitus