DECEPŢIONÁ, decepţionez, vb. I. Tranz. A înşela speranţele sau încrederea cuiva, a cauza cuiva o decepţie; a dezamăgi, a deziluziona. [Pr.: -ţi-o-] – Din decepţie.

DECEPŢIONÁ vb. v. dezamăgi.

decepţioná vb. (sil. -ţi-o-), ind. prez. 1 sg. decepţionéz, 3 sg. şi pl. decepţioneáză

A SE DECEPŢION//Á mă ~éz intranz. A cădea în decepţie; a ajunge în stare de decepţie; a se deziluziona; a se dezamăgi. [Sil. -ţi-o-] /Din decepţie

A DECEPŢION//Á ~éz tranz. A face să se decepţioneze; a deziluziona; a dezamăgi. [Sil. -ţi-o-] /Din decepţie

DECEPŢIONÁ vb. I. tr. A provoca o decepţie; a dezamăgi. [Pron. -ţi-o-. / < decepţie + -ona].