DECLÍN, declinuri, s.n. Coborâre a unui astru pe bolta cerului înspre apus; asfinţire, scăpătare. Fig. Sfârşitul unei glorii, al unei puteri aparţinând unei persoane, unui popor, unei civilizaţii etc.; decădere. – Din fr. déclin.

Declin ≠ ascensiune, prosperitate

DECLÍN s. v. apus, asfinţire, asfinţit.

DECLÍN s. decadenţă, decădere, regres, (înv.) descreştere, scădenie, scădere, scăpătare, (fig.) apus, crepuscul. (~ al unui imperiu.)

declín s. n. (sil. -clin), pl. declínuri

DECLÍN ~uri n. 1) Mişcare de coborâre a unui astru pe bolta cerească înspre orizont; apus; asfinţit. 2) fig. Proces de trecere de la o stare superioară la una inferioară; decădere; decadenţă; regres. ~ul unei civilizaţii. /<fr. déclin, lat. declinare

DECLÍN s.n. 1. Coborâre către asfinţit a unui astru pe bolta cerească. 2. (Fig.) Decădere. [Pl. -nuri. / < fr. déclin, it. declino].