DECLINÁRE, declinări, s.f. Acţiunea de a declina şi rezultatul ei. 1. Totalitatea modificărilor suferite de forma unui substantiv, adjectiv, pronume, numeral sau articol pentru exprimarea cazurilor la singular şi la plural. ♦ Clasă sau categorie de substantive sau de adjective care folosesc aceleaşi mijloace în realizarea flexiunii. 2. (În sintagma) Declinare de competenţă = trimitere a unei pricini spre soluţionare la organul de jurisdicţie competent de către organul sesizat cu soluţionarea ei, care constată incompetenţa sa. – V. declina.

DECLINÁRE s. (GRAM.) declinaţie, flexiune nominală, (înv.) plecare. (~ unui substantiv.)

declináre s. f. (sil. -cli-), g.-d. art. declinării; pl. declinări

DECLIN//ÁRE ~ări f. gram. 1) Schimbare a unui substantiv, adjectiv, pronume, numeral sau articol după cazuri şi numere. 2) Clasă de substantive care se declină după acelaşi model. [G.-D. declinării] /v. a declina

DECLINÁRE s.f. 1. Trecerea unui nume (substantiv, adjectiv etc.) prin toate cazurile gramaticale. ♦ Clasă sau grupă de substantive sau de adjective care au aceleaşi forme de flexiune. 2. Hotărâre prin care o instanţă îşi constată incompetenţa şi trimite cazul unei instanţe competente. [< declina].