DECÚRGE, pers. 3 decúrge, vb. III. Intranz. 1. A urma, a rezulta din..., a-şi avea izvorul în... 2. A se petrece, a se desfăşura. – De⁴ + curge (după fr. découler).

DECÚRGE vb. 1. a proveni, a reieşi, a rezulta, a urma, (pop.) a purcede, a veni, (înv.) a curge. (O consecinţă care ~ din alta.) 2. v. desfăşura.

decúrge vb., ind. prez. 3 sg. decúrge

A DECÚRGE pers. 3 decúrge intranz. 1) A avea drept rezultat; a proveni; a rezulta; a reieşi. 2) (despre evenimente, acţiuni etc.) A avea loc (într-un anumit mod); a-şi urma cursul; a se desfăşura; a evolua. /de + a curge

DECÚRGE vb. III. intr. 1. A rezulta, a deriva... 2. A se desfăşura. [P.i. decúrg. / < de- + curge, după fr. découler, it. decorrere].