DEFÉCT, -Ă, defecţi, -te, s.n., adj. 1. S.n. Lipsă, scădere, imperfecţiune materială, fizică sau morală; cusur, meteahnă, neajuns, beteşug, hibă. ♦ Deranjament, stricăciune care împiedică funcţionarea unei maşini, a unui aparat. ♦ Ceea ce nu este conform anumitor reguli stabilite într-un anumit domeniu. ♦ Dezavantaj, inconvenient. 2. Adj. Care s-a defectat, s-a stricat; care are un defect (1). – Din lat. defectus, germ. Defekt.

Defect ≠ calitate, virtute, merit, perfecţiune

DEFÉCT s., adj. 1. s. cusur, deficienţă, imperfecţiune, insuficienţă, lacună, lipsă, meteahnă, neajuns, păcat, scădere, slăbiciune, viciu, (livr.) carenţă, racilă, tară, (pop. şi fam.) beteşug, (reg. şi fam.) hibă, (reg.) madea, teahnă, (Olt., Munt. şi Mold.) ponos, (înv.) greşeală, lichea, nedesă-virşire, răutate. (Are nenumărate ~.) 2. s. v. ano-malie. 3. s. v. patimă. 4. s. v. defecţiune. 5. adj. defectat, deranjat, dereglat, stricat, (rar) detracat, smintit. (Un mecanism, un ceas ~.)

deféct adj. m., pl. defécţi; f. sg. deféctă, pl. defécte

deféct s. n., pl. defécte

DEFÉC//T¹ ~tă (~ţi, ~te) Care prezintă imperfecţiuni; cu neajunsuri. /<lat. defectus, germ. Defekt

DEFÉCT² ~e n. 1) Lipsă a unei însuşiri fizice sau morale; neajuns; cusur; deficienţă; meteahnă. 2) Deranjament care nu permite unui sistem tehnic să funcţioneze normal; defecţiune. 3) Lipsă de integritate anatomică sau funcţională a unui organ; deficienţă. /<lat. defectus, germ. Defect

DEFÉCT s.n. Cusur, imperfecţiune, lipsă; beteşug, meteahnă. ♦ Deranjament care împiedică funcţionarea unei maşini, a unui aparat etc. [< lat. defectus].

DEFÉCT, -Ă adj. Care nu mai este în stare de funcţionare; stricat. [< lat. defectus].

defect al ochilor