DEFINITÍV, -Ă, definitivi, -e, adj. (Adesea adverbial) Care nu mai e supus modificărilor, stabilit pentru totdeauna; irevocabil, absolut, categoric. ♢ Hotărâre definitivă = hotărâre a unui organ de jurisdicţie împotriva căreia nu mai există nici o cale ordinară de atac (apel, recurs). Profesor (sau învăţător) definitiv = profesor (sau învăţător) care a obţinut definitivatul. ♢ Loc. adv. În definitiv = în cele din urmă, la urma urmelor. – Din fr. définitif, lat. definitivus.

DEFINITÍV adj., adv. 1. adj. definitivat, finisat. (Forma ~ a unei lucrări.) 2. adj. irevocabil, nestrămutat. (O hotărâre ~.) 3. adv. iremediabil, irevocabil. (Un lucru ~ pierdut.)

definitív adj. m., pl. definitívi; f. sg. definitívă, pl. definitíve

DEFINITÍV ~ă (~i, ~e) şi adverbial Care exclude posibilitatea de a fi revăzut; fără posibilitatea de revenire; decisiv; hotărât; irevocabil. ♢ În ~ în cele din urmă; la urma urmelor. /<fr. définitif, lat. definitivus

DEFINITÍV, -Ă adj. Care nu se mai poate modifica; absolut, categoric, irevocabil. ♢ Profesor (sau învăţător) definitiv = Profesor sau învăţător care, după îndeplinirea unor anumite condiţii, obţine unele drepturi asupra catedrei pe care o ocupă; în definitiv = în sfârşit, la urma urmelor. [Cf. fr. définitif, it. definitivo, lat. definitivus].