DEGAJÁRE, degajări, s.f. 1. Acţiunea de a (se) degaja şi rezultatul ei; răspândire, exalare; eliberare de o sarcină, de un obstacol. ♦ Libertate în mişcări, în comportare; nonşalanţă. 2. Operaţie de îndepărtare a unei porţiuni de material de pe o piesă, de pe un teren etc. în vederea unei operaţii ulterioare. ♢ Unghi de degajare = unghi pe care îl formează faţa de aşchiere a unei unelte de tăiat cu planul perpendicular pe suprafaţa pe care o prelucrează. 3. (Concr.) Canelură circulară realizată prin aşchiere la exteriorul sau în interiorul unei piese cilindrice. – V. degaja.

DEGAJÁRE s. 1. v. emanaţie. 2. dezvoltare, emanare, emanaţie, producere, radiere. (~ de căldură.) 3. v. deblocare. 4. v. descotorosire. 5. v. naturaleţe.

degajáre s. f., g.-d. art. degajării; pl. degajări

DEGAJÁRE s.f. 1. Acţiunea de a degaja şi rezultatul ei; răspândire, exalare; eliberare de o sarcină, de un obstacol. ♦ Îndepărtare a unei porţiuni de material de pe o piesă, de pe un teren etc. 2. (Concr.) Canelură circulară realizată prin aşchiere la exteriorul sau interiorul unei piese cilindrice. [< degaja}.