DESTINÁŢIE, destinaţii, s.f. 1. Întrebuinţare (hotărâtă dinainte). 2. Loc, persoană către care se îndreaptă cineva sau unde se trimite ceva. – Din fr. destination, lat. destinatio.

DESTINÁŢIE s. funcţie, scop, (înv.) săvârşire, săvârşit. (Ce ~ va avea această construcţie?)

destináţie s. f. (sil. -ţi-e), art. destináţia (sil. -ţi-a), g.-d. art. destináţiei; pl. destináţii, art. destináţiile (sil. -ţi-i-)

DESTINÁŢI//E ~i f. 1) Întrebuinţare dinainte stabilită (a unui lucru sau a unei persoane). 2) Loc către care se îndreaptă cineva sau unde se trimite ceva. [Art. destinaţia; G.-D. destinaţiei; Sil. -ţi-e] /<fr. destination, lat. destinatio, ~onis

DESTINÁŢIE s.f. 1. Întrebuinţare, folosire a unui lucru dinainte hotărâtă. 2. Loc, punct către care se îndreaptă cineva sau unde se trimite ceva. [Gen. -iei, var. destinaţiune s.f. / cf. fr. destination, lat. destinatio].