DETUNÁ, detun, vb. I. 1. Intranz. (La pers. 3) A face un zgomot ca al tunetului; a bubui; p. ext. a răsuna. ♦ Tranz. (Rar) A face să răsune. 2. Intranz. Fig. (Despre oameni) A-şi manifesta mânia în mod zgomotos. 3. Intranz. şi tranz. (La pers. 3) A trăsni. 4. Tranz. (Adesea fig.) A zdrobi, a nimici; a nărui. – Lat. detonare.

DETUNÁ vb. 1. v. bubui. 2. v. trăsni.

detuná vb., ind. prez. 3 sg. detúnă

A DETUNÁ detún 1. intranz. 1) A se produce un tunet (în urma unei descărcări electrice în atmosferă); a trăsni. 2) A produce un zgomot puternic; a se auzi un vuiet mare; a bubui; a trăsni. 3) (despre arme defoc) A se descărca cu zgomot; a bubui; a trăsni. 2. tranz. 1) (persoane, lucruri) A lovi trăsnetul; a trăsni; a fulgera. 2) fig. (persoane, animale etc.). A face să nu mai existe; a şterge de pe faţa pămân-tului; a nimici; a prăpădi. /<lat. detonare