DEZÁSTRU, dezastre, s.n. Nenorocire mare; catastrofă. – Din fr. désastre.

DEZÁSTRU s. calamitate, catastrofă, flagel, grozăvie, năpastă, nenorocire, pacoste, potop, prăpăd, pustiire, sinistru, urgie, (înv. şi pop.) prăpădenie, (pop.) blestem, mânie, potopenie, topenie, (înv. şi reg.) pustieşag, pustiit, sodom, (reg.) prăpădeală, (înv.) pierzare, pustiiciune, (fig.) pârjol, plagă. (Un adevărat ~ s-a abătut asupra lor.)

dezástru s. n., art. dezástrul; pl. dezástre

DEZÁSTR//U ~e n. Nenorocire mare care se abate asupra unei colectivităţi; catastrofă de mari proporţii; flagel; urgie; calamitate. /<fr. désastre

DEZÁSTRU s.n. Nenorocire de mari proporţii; catastrofă. [< fr. désastre, cf. it. disastro].