DEZORIENTÁ, dezorientez, vb. I. Tranz. şi refl. A face pe cineva să piardă sau a-şi pierde simţul orientării, drumul pe care urma să meargă etc. ♦ Fig. A face pe cineva să piardă sau a-şi pierde cumpătul, siguranţa de sine, judecata rece şi clară; a (se) zăpăci. [Pr.: -ri-en-] – Din fr. désorienter.

A dezorienta ≠ a îndruma, a orienta

DEZORIENTÁ vb. a deruta, a descumpăni, a încurca, a zăpăci, (livr.) a bulversa, a debusola, a deconcerta. (Vestea aflată l-a ~.)

dezorientá vb. (sil. -ri-en-; mf. dez-), ind. prez. 1 sg. dezorientéz, 3 sg. şi pl. dezorienteáză

A DEZORIENT//Á ~éz tranz. A face să se dezorienteze. [Sil. -ri-en-] /dez- + a orienta

A SE DEZORIENT//Á mă ~éz intranz. 1) A pierde simţul orientării; a se debusola. 2) fig. A pierde siguranţa în modul de a acţiona sau de a cugeta. [Sil. -ri-en-] /dez- + a orienta

DEZORIENTÁ vb. I. tr. 1. A încurca (pe cineva), a-l face să-şi piardă orientarea, siguranţa locului unde se află. 2. (Fig.) A zăpăci, a ului, a deconcerta. [Pron. -ri-en-. / cf. fr. désorienter].