DEZRĂDĂCINÁ, dezrădăcinez, vb. I. Tranz. 1. A scoate o plantă din pământ cu rădăcină cu tot. 2. Fig. A face să dispară cu desăvârşire o idee, o deprindere (rea); a stârpi. – Dez- + rădăcină.

A dezrădăcina ≠ a înrădăcina

DEZRĂDĂCINÁ vb. (livr.) a eradica. (A ~ un arbore.)

dezrădăciná vb., ind. prez. 1 sg. dezrădăcinéz, 3 sg. şi pl. dezrădăcineáză

A DEZRĂDĂCIN//Á ~éz tranz. 1) (copaci, plante) A scoate din pământ cu rădăcină cu tot. 2) fig. (idei, deprinderi etc.) A face să nu mai existe; a distruge complet; a stârpi; a extirpa; a extermina. /dez- + rădăcină