DEZVINOVĂŢÍ, dezvinovăţesc, vb. IV. Refl. A-şi dovedi sau a căuta să-şi dovedească nevinovăţia; a se dezvinui, a se disculpa. ♦ Tranz. (Rar) A declara pe cineva nevinovat, a demonstra nevinovăţia cuiva. – Dez- + [în]vinovăţi.

A (se) dezvinovăţi ≠ a incrimina, a inculpa, a (se) vinovăţi, a (se) învinui

DEZVINOVĂŢÍ vb. a (se) apăra, a se dezincrimina, a (se) disculpa, a (se) justifica, a (se) scuza, (rar) a (se) dezvinui, (înv. şi reg.) a (se) cura, (înv.) a (se) îndreptăţi, a (se) mântui. (Nu te mai ~ atâta!)

dezvinovăţí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. dezvinovăţésc, imperf. 3 sg. dezvinovăţeá; conj. prez. 3 sg. şi pl. dezvinovăţeáscă

A SE DEZVINOVĂŢ//Í mă ~ésc intranz. A-şi demonstra nevinovăţia; a se disculpa; a se dezvinui; a se justifica. /dez- + a [în]vinovăţi

A DEZVINOVĂŢ//Í ~ésc tranz. A recu-noaşte ca fîind nevinovat; a dezvinui; a justifica; a disculpa. /dez- + a [în]vinovăţi