DIACRÓNIC, -Ă, diacronici, -ce, adj. (Despre o metodă de studiu, un punct de vedere etc.) Care priveşte, expune, tratează fenomenele evolutiv, istoric. [Pr.: di-a-] – Din fr. diachronique.

Diacronic ≠ sincronic

DIACRÓNIC adj. v. cronologic.

diacrónic adj. m. (sil. di-a-cro-), pl. diacrónici; f. sg. diacrónică, pl. diacrónice

DIACRÓNI//C ~că (~ci, ~ce) (despre metode de cercetare sau concepţii ştiinţifice) Care ţine de diacronie; propriu diacroniei. Studiu ~. [Sil. di-a-] /<fr. diachronique

DIACRÓNIC, -Ă adj. (op. s i n c r o n i c) În evoluţie, evolutiv, istoric. [< fr. diachronique, cf. gr. dia – prin, peste, chronos – timp].