DIALÉCT, dialecte, s.n. 1. Ramificaţie teritorială a unei limbi, cuprinzând adesea mai multe graiuri. 2. (Impr.) Grai. 3. (Impr.) Limbă. [Pr.: di-a-] – Din fr. dialecte, lat. dialectus.

DIALÉCT s. (LINGV.) (livr.) idiom, (rar) vorbire. (~ul muntenesc.)

DIALÉCT s. v. grai.

dialéct s. n. (sil. di-a-), pl. dialécte

DIALÉCT ~e n. Ramificaţie teritorială a unei limbi cu trăsături specifice (fonetice, lexicale, gramaticale) faţă de alte ramificaţii similare şi faţă de limba literară. [Sil. di-a-] /<fr. dialecte, lat. dialectus

DIALÉCT s.n. 1. Ramificaţie teritorială a unei limbi, ale cărei trăsături caracteristice (fonetice, lexicale, gramaticale etc.) o deosebesc de limba comună a întregului popor şi de alte ramificaţii teritoriale ale acestei limbi. ♦ Grai. ♦ Jargon. 2. (Impr.) Limbaj special tehnic. [Pron. di-a-. / < fr. dialecte, lat. dialectus, gr. dialektos – grai].