DIBUÍ, díbui, vb. IV. 1. Intranz. A merge cu nesiguranţă, şovăielnic, căutând un drum. ♦ Tranz. şi intranz. A căuta cu nesiguranţă; a căuta pipăind prin întuneric. ♢ Expr. Pe dibuite = pipăind, căutând cu mâinile, fără sa vadă; la întâmplare, la nimereală. 2. Intranz. A nimeri. 3. Tranz. A da de urma cuiva care se ascunde; a găsi, a descoperi, a afla, a dibăci. [Prez. ind. şi dibuiesc] – Et. nec.

DIBUÍ vb. v. bâjbâi.

DIBUÍ vb. v. afla, descoperi, găsi, intui, înţelege, sesiza, tatona.

dibuí vb., ind. prez. 1 sg. díbui/dibuiésc, 3 sg. díbuie/dibuiéşte, imperf. 3 sg. dibuiá; conj. prez. 3 sg. şi pl. díbuie

A DIBU//Í ~iésc 1. intranz. 1) A merge şovăielnic, căutând un drum (prin întuneric). 2) A căuta cu stăruinţă. 2. tranz. 1) A căuta pipăind prin întuneric; a bâjbâi. 2) A descoperi după o căutare îndelungată; a găsi. [Sil. -bu-i] /Orig. nec.