DIMINUTÍV, -Ă, diminutivi, -e, adj., s.n. (Substantiv, propriu sau comun, adjectiv sau, rar, altă parte de vorbire) care se formează cu ajutorul unui afix prin care se arată că obiectele, fiinţele, însuşirile etc. denumite sunt considerate (în mod real sau afectiv) mai mici decât cele exprimate de cuvântul de bază. – Din fr. diminutif.

Diminutiv ≠ augmentativ

diminutív adj. m., pl. diminutívi; f. sg. diminutívă, pl. diminutíve

diminutív s. n., pl. diminutíve

DIMINUTÍV ~e n. Cuvânt, format de obicei printr-un sufix, care exprimă ideea de mai mic, însoţită uneori de o nuanţă afectivă sau peiorativă. /<fr. diminutif

DIMINUTÍV, -Ă adj. 1. (Rar) Care micşorează, scade. 2. Derivat cu ajutorul unui sufix diminutival. // s.n. 1. Cuvânt (de obicei derivat printr-un sufix) care exprimă în general o micşorare a sensului noţiunii exprimate de cuvântul de bază, adăugându-i uneori o nuanţă afectivă sau peiorativă. 2. Scurtare familiară a unui nume de persoană; nume de persoană format cu un sufix diminutival. [Cf. fr. diminutif, lat. deminutivus].

diminutiv al lui „minte“

diminutiv+cioara