DISCÉRNE, discérn, vb. III. Tranz. A deosebi, a distinge lucrurile unele de altele; a judeca limpede, cu pătrundere şi cu precizie. – Din fr. discerner, lat. discernere.

DISCÉRNE vb. v. deosebi.

discérne vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. discérn, 1 pl. discérnem; conj. prez. 3 sg. şi pl. disceárnă; part. discernút

A DISCÉRNE discérn tranz. 1) (lucruri confundabile) A identifica după anumite semne caracteristice; a distinge; a desprinde; a desluşi; a deosebi. 2) (lucruri) A aprecia la justa valoare. /<fr. discerner, lat. discernere

DISCÉRNE vb. III. tr. A judeca, a raţiona pătrunzător, a pătrunde limpede. [P.i. discérn. / < fr. discerner, it., lat. discernere].