DISPARÍŢIE, dispariţii, s.f. Faptul de a nu mai (putea) fi văzut sau găsit; făptui de a înceta să mai existe, să mai trăiască. ♢ Loc. vb. A fi pe cale (sau în curs) de dispariţie = a fi pe punctul de a dispărea. – Din fr. disparition.

Dispariţie ≠ apariţie

DISPARÍŢIE s. 1. pieire, (fam. fig.) evaporare, volatilizare. (~ cuiva fără urmă.) 2. v. moarte. 3. (fig.) moarte. (ă vegetaţiei în timpul iernii.) 4. cădere, suprimare, (înv.) supresiune. (~ vocalelor finale.) 5. v. încetare. 6. încetare, tre-cere. (~ durerii.)

disparíţie s. f. (sil. -ţi-e), art. disparíţia (sil. -ţi-a), g.-d. art. disparíţiei; pl. disparíţii, art. disparíţiile (sil. -ţi-i-)

DISPARÍŢI//E ~i f. Faptul de a dispărea (din viaţă din faţa ochilor, din actualitate). [Art. dispariţia; G.-D. dispariţiei; Sil. -ţi-e] /<fr. disparition

DISPARÍŢIE s.f. Faptul de a dispărea; pieire, stingere; moarte. ♢ A fi pe cale de dispariţie = a dispărea încetul cu încetul. [Gen. -iei, var. dispariţiune s.f. / cf. fr. disparition].