DISPUTÁ, dispút, vb. I. 1. Tranz. (Despre persoane, grupări sau colectivităţi; construit cu dativul pronumelui) A lupta pentru dobândirea unui lucru, pentru întâietate, a fi în concurenţă, în rivalitate pentru...; a rivaliza. 2. Refl. (Despre întreceri, competiţii sportive) A avea loc; a se desfăşura. – Din fr. disputer, lat. disputare.

DISPÚTĂ, dispute, s.f. 1. Discuţie în contradictoriu între două sau mai multe persoane ori grupuri de persoane; controversă; p. ext. ceartă. 2. Luptă pentru întâietate, pentru tranşarea în favoarea sa a unei rivalităţi; spec. Întrecere sportivă; desfăşurare a unei întreceri sportive. – Din fr. dispute.

DISPÚTĂ s. 1. v. controversă. 2. v. neînţelegere. 3. v. meci.

DISPUTÁ vb. a se desfăşura, a se juca. (Meciul se ~ pe Stadionul Giuleşti.)

disputá vb., ind. prez. 1 sg. dispút, 3 sg. şi pl. dispútă

dispútă s. f., g.-d. art. dispútei; pl. dispúte

DISPÚT//Ă ~e f. Discuţie în contradictoriu asupra unei probleme în prezenţa unui auditoriu; dezbatere a unei chestiuni controversate. /<fr. dispute

A SE DISPUTÁ pers. 3 se dispútă intranz. (despre evenimente, fapte etc.) A avea loc; a se petrece; a se produce. /<fr. disputer, lat. disputare

A DISPUTÁ dispút 1. tranz. (persoane, colectivităţi etc.) A pune în luptă pentru a căpăta în posesiune. ~ un premiu. 2. intranz. 1) A purta o dispută; a discuta; a conversa. 2) A vorbi în contradictoriu; a discuta. /<fr. disputer, lat. disputare

DISPUTÁ vb. I. tr. 1. A fi în luptă, a lupta pentru ceva, a rivaliza. ♦ intr. A susţine o dispută. ♦ refl. (Despre competiţii sportive) A avea loc, a se desfăşura. 2. A contesta (cuiva) un drept, o situaţie. [P.i. dispút. / < fr. disputer, it., lat. disputare].

DISPÚTĂ s.f. 1. Dezbatere, discuţie aprinsă, controversă (cu privire la un subiect, la o temă); (p. ext.) diferend, ceartă. 2. (Sport) Competiţie, întrecere; luptă pentru obţinerea victoriei. [< fr. dispute, it. disputa].