DISTINCTÍV, -Ă, distinctivi, -e, adj. Care caracterizează un lucru în mod exclusiv; prin care un lucru se distinge, diferă de altul; care serveşte pentru recunoaştere; caracteristic. – Din fr. distinctif.

DISTINCTÍV adj. v. caracteristic.

distinctív adj. m. (sil. -tinc-), pl. distinctívi; f. sg. distinctívă, pl. distinctíve

DISTINCTÍV ~ă (~i, ~e) (despre semne, trăsături) Care distinge; caracteristic; tipic; propriu; specific. /<fr. distinctif

DISTINCTÍV, -Ă adj. Care distinge. ♦ Deosebitor, caracteristic. [< fr. distinctif].