DISTRÚGE, distrúg, vb. III. Tranz. A face să nu mai existe (stricând, spărgând, dărâmând etc.); a nimici, a ruina. ♦ Tranz. şi refl. Fig. A face să-şi piardă sau a-şi pierde întreaga avere, întreaga sănătate, întreaga linişte sufletească etc. [Perf. s. distruséi, part. distrus] – Din it. distruggere.

A distruge ≠ a edifica, a zidi, a făuri

DISTRÚGE vb. 1. a devasta, a nimici, a pârjoli, a prăpădi, a pustii, (reg.) a pustului, (înv.) a sfârşi, a strica. (Duşmanii au ~ tot ce le-a ieşit în cale.) 2. a desfiinţa, a lichida, a nimici, a prăpădi, (fig.) a topi. (I-a ~ pe toţi.) 3. v. masacra. 4. v. nimici. 5. a nimici, a rade, a zdrobi, (înv. şi reg.) a sparge, (fig.) a pulveriza, a şterge. (A ~ cetatea.) 6. a (se) nenoroci, a (se) prăpădi, (înv. şi reg.) a (se) ticăloşi, (fig.) a (se) ruina. (Băutura l-a ~.) 7. v. vătăma. 8. v. mistui. 9. a (se) nimici, a (se) prăpădi, a (se) strica. (Ploaia a ~ recolta.) 10. a nimici, (fig.) a sfărâma, a ucide, a zdrobi. (I-a ~ toate visurile.) 11. a (se) mânca, a (se) roade. (Moliile au ~ haina.)

distrúge vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. distrúg, 1 pl. distrúgem; part. distrús

A SE DISTRÚGE mă distrúg intranz. 1) (despre construcţii) A se preface în ruine; a se dărâma; a se ruina. 2) fig. (despre persoane) A deveni sărac; a-şi pierde întreaga avere; a sărăci; a se ruina. 3) A-şi pierde sănătatea. /<it. distruggere

A DISTRÚGE distrúg tranz. 1) A face să se distrugă. 2) (persoane, animale, plante, localităţi etc.) A face să nu mai existe; a şterge de pe faţa pământului; a nimici; a prăpădi. /<it. distruggere

DISTRÚGE vb. III. tr. A face să nu mai existe; a nimici. [P.i. distrúg, perf.s. -usei, part. -us. / < it. distrugere].