DIVERGÉNŢĂ, divergenţe, s.f. 1. Deosebire, dezacord de păreri, de concepţii, de atitudini; p. ext. neînţelegere. ♢ Expr. A face (sau a fi în) divergenţă = (despre o parte a unui complet de judecată) a-şi exprima sau a avea păreri deosebite de ale majorităţii asupra unei pricini judecate. 2. Proprietatea unor linii geometrice, unor raze şi fascicule luminoase, unor sisteme optice etc. de a fi divergente. ♦ (Mat.) Mărime a unui câmp vectorial egală cu suma derivatelor parţiale ale componentelor vectorului într-un punct dat. – Din fr. divergence, lat. divergentia.

Divergenţă ≠ acord, convergenţă

DIVERGÉNŢĂ s. 1. v. neînţelegere. 2. neînţelegere, (livr. fig.) fricţiune. (Mai există unele ~ între părţi.)

divergénţă s. f., g.-d. art. divergénţei; pl. divergénţe

DIVERGÉNŢ//Ă ~e f. 1) Caracter divergent. 2) Nepotrivire de păreri, concepţii; contrazicere. /<fr. divergence, lat. divergentia

DIVERGÉNŢĂ s.f. 1. Deosebire, opoziţie de păreri, de concepţii etc.; (p. ext.) neînţelegere. 2. Stare a două raze, a două drepte care se îndepărtează mereu una de alta. ♦ (Mat.) Proprietate a unei serii de a nu avea o sumă determinată a termenilor săi. [Cf. fr. divergence, it. divergenza].