DIVORŢÁ, divorţez, vb. I. Intranz. (Despre soţi) A se despărţi prin divorţ. ♦ Tranz. A determina pe cineva să se despartă prin divorţ. – Din fr. divorcer (după divorţ).

A divorţa ≠ a (se) căsători

DIVORŢÁ vb. (JUR.) a (se) despărţi, a (se) separa, (înv.) a (se) împărţi. (Soţii au ~.)

divorţá vb., ind. prez. 1 sg. divorţéz, 3 sg. şi pl. divorţeáză

A DIVORŢ//Á ~éz 1. intranz. (despre soţi) A rupe relaţiile de căsătorie prin divorţ; a desface căsătoria în mod legal; a se despărţi. 2. tranz. 1) A determina la divorţ. 2) A despărţi printr-un proces civil de divorţ. /<fr. divorcer

DIVORŢÁ vb. I. intr. (Despre soţi) A se despărţi, a rupe căsătoria prin divorţ. [Cf. fr. divorcer, it. divorzare].