DOMNÍE, domnii, s.f. 1. Autoritatea politică şi juridică a domnului (3); demnitatea de domn. ♦ Timpul cât un domn (3) se află la conducerea ţării. ♦ Regiune sau populaţie stăpânită de un domn (3). 2. Dominaţie, stăpânire, putere. 3. (Înv.; formează locuţiuni pronominale cu valoare de pronume de reverenţă) Vom face cum vei hotărî domnia-ta. ♦ (Cu valoare de pronume al maiestăţii) Măria-ta. – Domn + suf. -ie.

DOMNÍE s. 1. (IST.) cârmuire, conducere, diriguire, guvernare, stăpânire, (înv. şi pop.) oblăduire, (înv.) chiverniseală, chivernisire, ocârmuire, purtare, purtat, stăpânie, vlădicie, (fig.) cârmă. (~ ţării în vremea lui Mihai Viteazul.) 2. (IST.) (fig.) coroană, scaun, sceptru, tron. (Şi-a pierdut ~ în anul ...) 3. v. dominaţie. 4. v. mărie.

domníe s. f., art. domnía, g.-d. art. domníei; pl. domníi, art. domníile (sil. -ni-i-)

DOMNÍ//E ~i f. 1) Funcţia de domn; conducere a ţării de un domn. A veni la ~. ♢ A(-i) lua (cuiva) ~a a lipsi pe cineva de funcţia de domn. 2) Exercitare a acestei funcţii. 3) art. (în componenţa locuţiunilor pronominale de reverenţă) Domnia-ta, domnia-lui, domnia-sa, domnia-voastră, domnia-lor. [Art. domnia; G.-D. domniei; Sil. -ni-ei] /domn + suf. ~ie