DOMNITÓR, -OÁRE, domnitori, -oare, s.m., adj. I. S.m. Domn (3); spec. titlu purtat de suveranii României între 1859 şi 1881; persoanaă care avea acest titlu. II. Adj. 1. (În sintagma) Familie (sau casă) domnitoare = dinastie. 2. Fig. (Rar) Care domneşte, stăpâneşte, domină. – Domni + suf. -tor.

DOMNITÓR s. (IST.) cârmuitor, conducător, domn, monarh, stăpânitor, suveran, vodă, voievod, (astăzi rar) stăpân, (înv. şi pop.) oblăduitor, (înv.) biruitor, crai, gospodar, gospodin, ocârmuitor, purtător, vlădică, (fig.) cârmaci. (Ştefan, marele ~ al Moldovei.)

domnitór adj. m., s. m., pl. domnitóri; f. sg. şi pl. domnitoáre

DOMNITÓR² ~i m. (în epoca feudală; folosit şi ca titlu pe lângă numele respectiv) Conducător absolut al ţării; domn; voievod; vodă. /a domni + suf. ~tor

DOMNIT//ÓR¹ ~oáre (~óri, ~oáre) Care domneşte; care se află în domnie. /a domni + suf. ~tor