DÓSNIC, -Ă, dosnici, -ce, adj., s.f. 1. Adj. (Despre locuri, străzi, clădiri etc.) Care se află mai la o parte, mai ascuns vederii; retras, lăturalnic, lăturaş, izolat. 2. S.f. Compus: dosnică-galbenă = plantă erbacee cu flori galbene, dispuse în capitule (Carpesium cernuum). – Dos + suf. -nic

DÓSNIC adj. ascuns, dosit, ferit, izolat, lăturalnic, retras, singuratic, tainic, tăinuit, (rar) lăturaş, (înv. şi reg.) săcret, (reg.) lăturiş. (Locuri ~.)

dósnic adj. m., pl. dósnici; f. sg. dósnică, pl. dósnice

DÓSNI//C ~că (~ci, ~ce) Care se află într-un loc puţin umblat; retras. /dos + suf. ~nic