DOTÁ, dotéz, vb. I. Tranz. 1. A utila o instituţie, o întreprindere etc. cu cele necesare desfăşurării activităţii; a înzestra. 2. A pune la dispoziţia unei instituţii sau unei întreprinderi fondurile băneşti necesare desfăşurării activităţii. 3. A da dotă unei fete. 4. Fig. A înzestra cu calităţi intelectuale, sufleteşti. – Din fr. doter, lat. dotare.

DÓTĂ, dote, s.f. Bun material dat (cu forme legale) unei fete când se mărită; zestre. – Din fr. dot, lat. dos, -dotis.

DÓTĂ s. v. zestre.

DOTÁ vb. 1. a echipa, a înzestra, a prevedea, a utila, (înv.) a provedea. (A ~ o uzină cu cele necesare.) 2. a înzestra, (înv. şi pop.) a dărui. (A ~ o fată de măritat.) 3. v. înzestra.

dotá vb., ind. prez. 1 sg. dotéz, 3 sg. şi pl. doteáză

dótă s. f., g.-d. art. dótei; pl. dóte

DÓT//Ă ~e f. Avere sau sumă de bani care se dă unei fete când se mărită; zestre. /<fr. dot, lat. dos, dotis

A DOT//Á ~éz tranz. 1) (întreprinderi, instituţii, laboratoare) A asigura (cu ceva) pentru a funcţiona normal; a înzestra. 2) (fete) A pune în posesia unei dote. 3) fig. A prevedea în mod firesc (cu anumite avantaje spirituale). /<fr. doter, lat. dotare

DOTÁ vb. I. tr. 1. A prevedea (o instituţie etc.) cu cele necesare. 2. (Fig.) A înzestra cu calităţi intelectuale sau sufleteşti. 3. A da dotă unei fete la căsătoria ei. [Cf. fr. doter, lat. dotare].

DÓTĂ s.f. Bunurile aduse de o femeie în căsătorie; zestrea unei femei. [< fr. dot].