DUNGÁ, dunghez, vb. I. Tranz. şi refl. A face ca un obiect să aibă dungi. ♦ A însemna cu dungi. – Din dungă.

DÚNGĂ, dungi, s.f. 1. Linie vizibilă pe un fond de altă culoare. ♦ Fâşie, dâră. ♦ Cută, încreţitură, zbârcitură a pielii (de pe obraz). 2. Muchie a unui lemn cioplit. ♦ Dunga pantalonului = muchie făcută cu fierul de călcat în lungul pantalonului, în faţă şi în spate. 3. Margine a unor obiecte sau a unor construcţii. ♦ Spec. Marginea neascuţită a unor instrumente tăioase. 4. Parte laterală a unui lucru; latură, coastă. ♢ Loc. adv. În dungă = dintr-o parte, într-o parte. ♢ Expr. (Fam.) A fi într-o dungă = a fi nebun, ţicnit. A trage clopotul într-o dungă = a trage clopotul izbind limba de o singură parte a lui (pentru a vesti un deces, o alarmă etc.) – Din sl. donga.

DÚNGĂ s. 1. linie, vargă, (pop.) vârstă, (reg.) şar, (prin Ban. şi Transilv.) şargă, (Mold. şi Bucov.) vârcă. (O ţesătură cu ~i.) 2. brâu, (pop.) vârstă. (Casa avea o ~ albastră.) 3. linie, (Transilv. şi Ban.) ştraif. (A tras o ~ pe peretele zugrăvit.) 4. nervură, striaţie, vână. (Marmură cu ~i.) 5. v. rază. 6. v. muchie. 7. coastă. 8. v. rid.

DUNGÁ vb. a tărca, a vărga, (pop.) a învârsta, (reg.) a vârsta. (A ~ un material textil.)

dungá vb., ind. prez.1 sg. dunghéz, 3 sg. şi pl. dungheáză

dúngă s. f., g.-d. art. dúngii; pl. dungi

DÚN//GĂ ~gi f. 1) Fâşie îngustă pe un fond de altă culoare. În ~gi. 2) Încreţitură pe suprafaţa pielii (mai ales pe faţă); zbârcitură; crej; cută; rid. 3) Margine a unui obiect. /<sl. donga