ENERVÁ, enervez, vb. I. Tranz. şi refl. A face să-şi piardă sau a-şi pierde calmul, a-şi ieşi sau a scoate pe cineva din fire; a (se) înfuria, a (se) irita; a (se) indispune. – Din fr. énerver.

ENERVÁ vb. a agasa, a indispune, a irita, a necăji, a plictisi, a sâcâi, a supăra, (livr.) a tracasa, (pop.) a ciudi, a zădărî, (reg.) a zăhătui, (Mold.) a chihăi, (Ban.) a zăgălui, (Mold. şi Bucov.) a zăhăi, (înv.) a scârbi, (pop. fig.) a ardeia, (reg. fig.) a scociorî. (Îl ~ cu insistenţele.)

enervá (a se înfuria) vb., ind. prez. 1 sg. enervéz, 3 sg. şi pl. enerveáză

A SE ENERV//Á mă ~éz intranz. A fi cuprins de nervozitate; a-şi pierde calmul; a se irita. /<fr. énerver

A ENERV//Á ~éz tranz. A face să-şi piardă calmul. /<fr. énerver

ENERVÁ vb. I. tr., refl. A (se) înfuria, a (se) irita; a (se) indispune. [Cf. fr. énerver, lat. enervare].