EPILÉPTIC, -Ă, epileptici, -ce, adj., s.m şi f. 1. Adj. Cu caracter de epilepsie; asemănător cu manifestările epilepsiei; năbădăios. 2. S.m şi f., adj. (Persoană) bolnavă de epilepsie. – Din fr. épileptique, lat. epilepticus.

EPILÉPTIC s., adj. (MED.) comiţial, (reg.) năbă-dăios, stropşit.

epiléptic adj. m., s. m., pl. epiléptici; f. sg. epiléptică, pl. epiléptice

EPILÉPTI//C² ~că (~ci, ~ce) m. şi f. Persoană care suferă de epilepsie. /<fr. épileptique, lat. epilepticus

EPILÉPTI//C¹ ~că (~ci, ~ce) Care ţine de epilepsie; propriu epilepsiei. /<fr. épileptique, lat. epilepticus

epileptic, criza comitiala = criza epileptica, se foloseste de obicei pentru a ascunde opiniei publice gravitatea bolii

epileptic; criza comitiala = criza epileptica, se foloseste de obicei pentru a ascunde opiniei publice gravitatea bolii (L. Popoviciu si C. Arseni)

EPILÉPTIC, -Ă adj., s.m. şi f. (Suferind) de epilepsie. [Cf. fr. épileptique].