ERBIVÓR, -Ă, erbivori, -e, adj., s.n. 1. Adj. Care se hrăneşte numai cu plante. 2. S.n. (la pl.) Ordin de mamifere care se hrănesc numai cu plante; (şi la sg.) animal din acest ordin. – Din fr. herbivore.

ERBIVÓR adj. (rar) plantivor. (Animal ~.)

erbivór adj. m., pl. erbivóri; f. sg. erbivóră, pl. erbivóre

erbivór s. n., pl. erbivóre

ERBIVÓR ~e n. şi adjectival 1) la pl. Ordin de mamifere care se hrănesc în special cu ierburi. 2) Animal din acest ordin. /<fr. herbivore

ERBIVÓR, -Ă adj. Care se nutreşte cu ierburi. // s.n.pl. Ordin de mamifere care se hrănesc numai cu plante; (la sg.) animal din acest ordin. [< fr. herbivore, cf. lat. herba – iarbă, vorare – a mânca].