EREZÍE, erezii, s.f. 1. Doctrină sau credinţă religioasă care ia naştere în sânul unei biserici, abătându-se de la dogmele consacrate şi care este condamnată de biserica respectivă. 2. Fig. greşeală, eroare, rătăcire. – Din fr. hérésie, lat. haeresis.

EREZÍE s. (BIS.) eres, (rar) necredinţă, (înv.) minciună. (A comite o ~.)

erezíe s. f., art. erezía, g.-d. art. erezíei; pl. erezíi, art. erezíile

EREZÍ//E ~i f. 1) Doctrină sau credinţă religioasă născută ca opoziţie în sânul bisericii şi persecutată de aceasta. 2) fig. Neconcordanţă dintre percepţie şi realitate; viziune greşită. [G.-D. ereziei] /<fr. hérésie, lat. haeresis

EREZÍE s.f. 1. Doctrină contrară dogmelor religiei (mai ales religiei creştine catolice) care este condamnată de biserică. 2. (Fig.) Rătăcire, abatere, greşeală, eroare. [Gen. -iei. / cf. fr. héresie, it. eresia, gr. hairesis – alegere].

erezie raspandita de preotul roman Sabellius in sec 3, care sustinea ca Dumnezeirea nu este treime ci se manifesta ca o monada: Tata in creatie, Fiu in rascumparare si Duh Sfant in Sfintire