EROZIÚNE, eroziuni, s.f. 1. Proces complex de roadere şi de săpare a scoarţei terestre prin acţiunea unor agenţi externi; rezultatul acestui proces, erodare. ♦ Proces de roadere a corpurilor pe (sau prin) care curge un fluid. 2. Ulceraţie uşoară, superficială a pielii sau a mucoaselor, cauzată de agenţi fizici, chimici, mecanici sau apărută în urma unei inflamaţii; excoriaţie. [Pr.: -zi-u-] – Din fr. érosion, lat. erosio, -onis.

EROZIÚNE s. 1. (GEOL., GEOGR.; concr.) coroziune, erodare, roadere, (pop.) mâncătură, rosătură. (S-a produs o ~ masivă.) 2. (GEOL., GEOGR.) erodare, roadere, săpare, şiroire, (fig.) spălare. (Proces de ~ a solului de către ape.) 3. (GEOL., GEOGR.) eroziune glaciară = exaraţie. 4. (MED.) excoriaţie. (~ unei mucoase.) 5. (MED.) rosătură, (înv. şi reg.) rosură. (O ~ la călcâi, de la încălţă-minte.)

eroziúne s. f. (sil. -zi-u-), g.-d. art. eroziúnii; pl. eroziúni

EROZIÚN//E ~i f. Proces de roadere a solului sub acţiunea apei şi a agenţilor atmosferici. [G.-D. eroziunii] /<fr. érosion, lat. erosio, ~onis

EROZIÚNE s.f. 1. Acţiunea de roadere pe care o exercită mai ales apa şi agenţii atmosferici asupra Pământului; (spec.) roadere a solului produsă de acţiunea diferiţilor agenţi externi. 2. Uzura conductelor sau a aparatelor metalice, datorită frecării fluidelor de pereţii acestora. 3. Ulceraţie uşoară, superficială a pielii sau a mucoaselor. [Pron. -zi-u-. / < fr. érosion].