ERÚPE, pers. 3 erúpe, vb. III. Intranz. (Despe lavă, magmă, petrol) A face erupţie, a ieşi afară, a se revărsa cu putere; a ţâşni; a izbucni. ♦ (Despre vulcani) A azvârli cu putere afară lava; (despre sonde) a azvârli cu putere afară ţiţeiul. 2. (Despre pete, băşicuţe, etc. caracteristice unor boli) A apărea, a se forma. – Din lat. erumpere (după rupe).

ERÚPE vb. 1. a irupe, a izbucni, a năvăli, a răbufni, a ţâşni, (reg.) a năsădi, (prin Olt. şi Ban.) a bui, (Transilv.) a bujdi, (prin Olt.) a buşni, (Transilv. şi Mold.) a buti. (Petrolul ~ din pământ.) 2. (MED.) (înv.) a se prozări. (Băşicuţe care ~ pe faţă.)

erúpe (a face erupţie) vb., ind. prez. 3 sg. erúpe; conj. prez. 3 sg. şi pl. erúpă

A ERÚPE pers. 3 erúpe intranz. 1) (despre lavă, magmă, petrol, gaze) A ieşi cu putere printr-o deschizătură îngustă; a ţâşni, a răbufni; a izbucni. 2) (despre vulcani) A produce erupţie. 3) (despre sonde) A azvârli cu putere ţiţeiul afară. 4) (despre pete, băşicuţe etc.) A se forma în număr mare pe piele. /<lat. erumpere

ERÚPE vb. III. intr. A ţâşni, a izbucni; (despre vulcani, sonde) a fi în erupţie. [P.i. erúp, 3 -pe. / < lat. erumpere, după rupe].